MY DIARY

I created my paintings alike my diary pages (the main source of inspiration) and all of them contain autobiographical notes. I built the image using elements and forms, which belongs to my inner universe, different personal objects, varied spaces and situations, snatches of memories related to sequences that include symbols and self portraits. Each composition outlines a mood, the past with its memories, the present, my chaos and my feelings – the entire series of paintings being an anamnesis of the most significant moments I lived.

Prin compunerea unei imagini tip montaj, neunitară juxtapun imagini variate în timpi diferiti creând detalii, fragmente de obiecte, expresii faciale şi nuanţe, citatele completand conceptul fiecarei lucrari.

Seria tablourilor  conţine pagini de jurnal ce aprofundează procesul de autocunoastere prin introspecţie, conturând stări de spirit, spaţii trecute inundate de prezent, amintiri suprapuse cu gânduri, traduse în forme abstracte şi completate de o cromatică cu valenţe simbolice.

Toate compoziţiile includ imagini cu trimitere autobiografică ( elemente ce aparţin universului meu interior, obiecte rupte din lumea exterioară, lucruri personale, spaţii şi situaţii diferite, frânturi de amintiri, relaţionate cu secvenţe ce cuprind simboluri, autoportrete, s.a ).

Resemnarea, ambiguitatea, angoasa, haosul interior, însingurarea,  renaşterea şi speranţa; sunt transpuse în forme variate, figurative, abstracte, picturale sau decorative, accentuate printr-o cromatică predominantă a contrastelor.

 

"Daniela Mihai a trecut deja printr-o mulţime de şcoli şi are numeroase diplome. Ceea ce m-a frapat de la bun început privindu-i lucrările e că nu se mai simte nimic din viziunea profesorilor cu care a învăţat, unii dintre ei nume bine cunoscute ale artei româneşti de azi. Sunt expoziţii ale unor artişti tineri în care amprenta maestrului sare în ochi. E poate şi o asumare voluntară, deliberată, a unui model.Chiar dacă lucrările mai vechi ale Danielei, pe care le-am putut vedea în portofoliul ei, trimit la ştiinţa contrastelor puternice de culoare pe care a învăţat-o de la Virgil Parghel, unul dintre profesorii ei, demersul ei este personal. Unii artişti se instalează confortabil în admiraţia pentru profesor de care nu se pot desprinde o viaţă întreagă, cu beneficiile pentru propria carieră artistică pe care o astfel de dependenţă le poate aduce. Nu este deloc cazul Danielei Mihai, care a ştiut să folosească cu inteligenţă sfaturile şi îndrumările primate. O salvează curiozitatea pentru tehnici şi genuri diferite şi apoi, mult mai important, curiozitatea pentru sine, pentru propria ei persoană. Daniela a făcut, în afară de pictură, ceramică, gravură, pictură murală, ilustraţie, pictură pe veşminte. A traversat într-un interval de timp scurt o mulţime de posibilităţi de expresie şi comunicare. Şi nu a încetat să înveţe pentru că după cum se poate vedea în CVul ei a studiat şi litere. Şi ceva îmi spune că nu se va opri aici.
Seriile ei de lucrari stau sub semnul tematic al introspecţiei şi al confesiunii diaristice. Un jurnal de artist în care însă cuvântul joacă un rol deloc neglijabil. Vizualul este resimţit cumva ca insuficient pentru a transmite tot ceee ce memoria acumulează, aluviunile şi sedimentările de gânduri, senzaţii, emoţii care ne străbat. De aceea Daniela Mihai face apel la cuvânt, la frază, la text, la poezie, ale ei sau ale altora, citite sau auzite, dar fac parte din viaţa ei şi îi colorează afectiv momentele existenţei.
Colajul sau simili-colajul este o tehnică foarte potrivită pentru a înregista fluxul memoriei. La începutul secolului trecut Picasso şi Braque au simţit nevoia să introducă o infuzie de real în pictură, să spargă iluzia care se crea pe pânză prin introducerea de tăieturi de ziar, elemente şi obiecte care aparţineau unui regn diferit de cel al picturii, aparţineau lumii de zi cu zi. S-a considerat mult timp că aceste frânturi de ziar sau de lume, aveau un rol pur decorativ, până când un istoric de artă şi-a dat osteneala să citească acele cupuri de ziar şi să le raporteze la evenimentele contemporane. A reieşit că nimic nu era pură întâmplare şi că acele fragmente de fraze şi cuvinte aveau o semnificaţie. Nici textele inserate în tablourile Danielei Mihai nu sunt o simili scriere, inserată pentru pura ei valoare estetică, ci completează nevoia ei de expresie şi comunicare. Din punctul în care se află astăzi se deschid în evantai mai multe drumuri şi posibilităţi pe care sunt sigură că va şti să le aleagă cu discernământ.
Ioana Vlasiu - istoric de arta